19 mai 2012

22
Cu deosebită bucurie, credincioşii din parohia Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului, au participat pe 20 noiembrie la Liturghia de hirotonire a Pr. Marius Martin. În cadrul unei ceremonii deosebite, fastuoasă şi în acelaşi timp familiară, în prezenţa Pr. Tullio Locatelli, superiorul provincial al Iosefinilor lui Murialdo, şi a Arhiepiscopului nostru Ioan Robu, Pr. Marius a jurat să slujească ca preot în Biserica şi în congregaţia din care face parte, Iosefinii lui Murialdo. A fost un moment de har care a dat comunităţii un nou elan.
Cu această ocazie, întreaga comunitate s-a implicat pentru a pregăti şi a trăi cum se cuvine celebrarea. Pregătirea comunităţii a început prin participarea la Sfintele Liturghii din zilele care au precedat evenimentul. Predicile părintelui Maximilian Horlescu au explicat însemnătatea şi semnificaţia celor ce urmau să se întâmple. De asemenea, grupul de tineri de la Oratoriul Sfântul Leonardo Murialdo, împreună cu comunitatea iosefină a pregătit o seară de rugăciune şi de mulţumire pentru darul preoţiei. Un moment de intimitate cu Dumnezeu în care, alături de persoanele dragi părintelui nou sfinţit, am avut ocazia să ne rugăm, să conştientizăm ceea ce urma să se întâmple.
Liturghia de sfinţire, momentul mult aşteptat de părintele Marius şi de comunitate, i-a umplut de har şi de binecuvântare pe toţi cei prezenţi. A fost sărbătoare, ocazie de bucurie, de împărtăşire şi de comuniune. Uniţi în jurul părintelui nou sfinţit, tinerii, copiii, familia şi confraţii săi, împreună cu întreaga comunitate ne-am bucurat şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a făcut: un nou slujitor zelos în mijlocul tinerilor şi copiilor, conform carismei Sfântului Leonardo Murialdo.

Vezi albumul foto

                                                                                                                                             Cecilia şi Daniel Demetercă
                                                                                                                                    preluare după Actualitatea Creştină 12/2010
Publicat in: Evenimente speciale

Evalueaza

Comentarii

Momentan nu sunt comentarii

Publica comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

  Facebook
Twitter

Rss    

Mail

Delicious

Linkedin

YouT  

Blog




  


Centrul de Zi reia "Scoala Parintilor"
20 februarie 2012.
Centrul de zi Nadino reia activitatea pentru părinţi numită « Şcoala părinţilor ». Această activitate reprezintă un curs de formare pentru părinţii care consideră că activitatea de învăţare este continuă, indiferent de vîrstă sau experienţă. Cursul îşi propune să fie un instrument util pentru procesul educativ şi încearcă să răspundă la întrebări
Curs de calculatoare pentru Centrul de Zi
30 ianuarie 2012.
Începând cu semestrul II, copiii Centrului de zi Nadino au o nouă activitate în programul zilnic : cursul de calculatoare. În fiecare zi de luni, respectiv marţi, elevii claselor I-II şi elevii claselor III-IV învaţă să deseneze, să folosească calculatorul drept un instrument de ajutor în efectuarea temelor
Serbarea Unirii la Centrul de Zi
25 ianuarie 2012.
Centrul de zi sărbatoreşte Mica Unire, prin cântece, concursuri şi voie bună! Copiii au participat la un concurs cu întrebări din istorie şi au sărbătorit această frumoasă zi din istoria naţională printr-o horă, în curtea Fundaţiei!
Serbarea de Craciun "Elixirul Bunatatii"
7 ianuarie 2012.
Centrul de zi Nadino încheie anul 2011, prin deja obişnuita serbare de sfârşit de an. Anul acest serbarea s-a numit « Elixirul Bunătăţii » . Prin această temă ,cu ajutorul piesei de teatru şi a cântecelor interpretate de copiii Centrului, am putut să întâmpinăm sărbătorile de iarnă în aroma bunatăţii !
Campania "Pro voluntariat"
2 decembrie 2011.
Centrul de zi Nadino a desfaşurat in luna noiembrie 2011 Campania "Pro voluntariat" adresată elevilor şi tinerilor din comunitatea Popeşti-Leordeni. Campania a fost coordonată de voluntara Micaela, studentă a facultaţii de pedagogie din Milano, Italia, aflată in stagiu de practică in cadrul Centrului de zi.
Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Copyright 2010 Fundatia Leonardo Murialdo